Eu vin din alta lume

     Eu vin din alta lume .Vin dintr-o lume in care daca muncesti esti respectat. Daca iti vezi de treaba ta ,de gandurile si pasiunile tale nu are nimeni nici o treaba cu tine .Vin dintr-o lume in care ai voie sa gandesti diferit de ceilalti ,fara sa se scandalizeze nimeni atata timp cat esti decent ,muncitor ,respectuos cu ceilalti  .Vin dintr-o lume in care nu intereseaza pe nimeni ce a facut bunica sau strabunica sau daca acum 20 de ani ai uitat sa saluti un vecin .
     Eu vin din alta lume. Vin dintr-o lume in care ai voie sa cazi si sa te ridici .Ai voie sa gresesti si sa iti indrepti greselile ....ba chiar esti apreciat daca o faci.Vin dintr-o lume in care am voie sa imi urmez dorinta de a afla mai multe despre arta si mai putine despre artisti de carton. Am voie sa citesc,sa fac pasiune pentru un scriitor sau un pictor sau un personaj care ma impresioneaza dintr-o ratiune conforma logicii mele si  nu pentru ca asa fac toti sau pentru ca asa e la moda.
     Eu vin din alta lume.Vin dintr-o lume in care ma bucur pentru succesul prietenilor si ma doare cand acestia sunt loviti .Vin dintr-o lume in care poti sa-ti iubesti copiii asa cum simti tu, nu asa cum zice vecina de la 7.
Vin dintr-o lume in care simti bucuria si durerea dar niciodata invidia sau ranchiuna.
    Eu vin din alta lume. Vin dintr-o lume in care ai voie sa gasesti o cale nebatatorita si s-o urmezi .Ai voie sa deschizi o poarta catre necunoscut pentru tine si pentru altii , fara sa fii batjocorit doar pentru ca ai avut curajul sa o faci .Vin dintr-o lume in care ai voie sa folosesti neuronii din dotare.Vin dintr-o lume in care ai voie sa ai propriile principii si reguli de viata fara sa deranjezi pe nimeni.
   Eu vin din alta lume.Vin...si ajung in Romania si ..lumina s-a stins .Oare de ce?
   Eu vin din alta lume.

Imprimanta la...oferta!!!

http://www.primascoalaromaneasca.ro/cat_sala_diacunul_coresi_prima-scoala-romaneasca.html

Daca esti la Brasov de sarbatori nu uita sa vizitezi Muzeul Primei Scoli Romanesti aflata in Scheii Brasovului .Vei vedea aici sala de clasa ,tiparnita si documente de o importanta deosebita. Priveste fotografia de mai sus ,poti sa iti imaginezi ca aceasta tiparnita este strabunica imprimantei de azi? Literele se sculptau pe o tablita de lemn si apoi se dadea cu tus si se presa -o munca titanica pentru fiecare fila tiparita .Timpul de realizare a unei carti era de aproximativ ...doi ani!!! Asta se intampla in timpuri cand cartile aveau mare cautare dar erau foarte greu de realizat. Astazi se pot tipari cu mare usurinta dar din pacate cati dintre noi mai apreciaza o carte !!!

http://www.primascoalaromaneasca.ro/cat_documentar_video_muzeul_prima-scoala-romaneasca.html

Dar daca vizitezi muzeul insotit de domnul profesor Vasile Olteanu(http://ro.wikipedia.org/wiki/Vasile_Oltean)poti sa te consideri cu adevarat norocos -explicatiile dansului sint un adevarat regal !
De cite ori merg imi propun sa il inregistrez pentru ca este imposibil sa urmaresti abundenta de informatii ,pasiunea si bucuria cu care iti povesteste istoria si asta chiar daca esti singurul vizitator!
    Da,din pacate asta este durerea dansului, din ce in ce mai putini turisti   viziteaza acest muzeu  ,si este pacat ,mare pacat !  De aceea m-am gandit sa te invit si eu sa vezi aceasta "imprimanta" la oferta ,vizitarea acestui muzeu plin de comori inestimabile la un pret de...nimic !
  Oare de ce imi vine in minte o secventa din copilarie ,cand ne aduceau cu "scoala"sa vizitam acest muzeu si asteptam la rand dupa grupuri si grupuri de turisti straini ?
  Cu riscul de a deveni plicticoasa in final as vrea sa te mai intreb ceva. Ai fi citit acest articol daca ar fi avut un titlu...diferit?

La Brasov

                                                     

Bacalaureatul lui..tata !

    Tata era din Husi si asta a fost o mare problema . Problema era ca pe vremea aceea in Husi era greu sa bei apa ..cum naiba sa bei apa cind era atata vin !! Bunicii aveau o bucatica de vie ,vreo patru hectare si crama in toata regula acolo.Si cind era licean ,tata mai disparea vreo zi doua cu cativa prieteni...se duceau la crama sa stearga butoaiele de praf , vorba aia sa mai dea si ei o mana de ajutor ! Cand apareau apoi pe-acasa parintii colegilor stiau deja: ah,iar ai fost cu de-alde .... ! Asta nu insemna nicidecum ca familia bunicului era rau vazuta,dimpotriva .Era fierarul targului ,muncea din zori si pana-n seara si era respectat de toti.
    Cand baiatul meu incepea scoala ,i-am aranjat camera ca pentru un scolar,biblioteca,birou..etc.Tata a inceput sa rada :si mie mi-a cumparat tataica birou cind am inceput scoala...da, l-a pus in fundu' fierariei!! Apoi,ne-a povestit ce mandru era cand se intorcea acasa cu rezultatul de la bacalaureat..abia astepta sa ii dea vestea bunicului. A intrat in fierarie si a inceput sa tipe la bunicu' ce nu lasa foalele din mana..-stii,am luat bacalaureatul!
Impasibil,bunicul se intoarce catre el si ii zice:
-Da 'ce?Se putea si altfel?

Statuia lui Stalin

   http://orasulmemorabil.ro/?p=3593Bunicul meu era un hatru ,desi viata i-a pus pe umeri incercari grele .De la primar intr-un satuc din Basarabia la refugiat politic in Romania ..apoi pentru multi ani a fost portar la Spitalul Ilie Pintilie din Brasov .In fiecare seara cind se intorcea de la munca avea 2 "puisori" de ciocolata pentru noi si o istorie hazlie.
   Intr-o seara se intoarce acasa si cu o expresie serioasa se adreseaza bunicii:
  -Mai femeie ,am vazut aruncate intr-o curte o pereche de cizme trainice si ma bate gandul sa le iau...tu ce zici?
 -Da ' ce-ai innebunit?...Cine stie ale cui au fost ,cine le-a aruncat ,si de ce?..
  -Paiii...au fost a lu' Stalin ,a raspuns bunicu', au demontat statuia si au imprastiat bucatile prin curtile oamenilor..si  cum eu am vazut cizmele...ma batea gandu 'sa le iau...unde mai gasesti azi ciubote asa ....trainice!!!!
http://orasulmemorabil.ro/?p=3437

Ce ai fazut azi 1Decembrie de ziua Romaniei?

Asta e o intrebare pentru cei ce azi nu au avut posibilitatea,asa ca mine,sa participe la una din manifestarile organizate.Eu astazi dupa amiaza mi-am oferit un regal romanesc de pe youtube si m-am simtit multumita dar si trista in acelasi timp.
Mi s-a facut un dor nebun de mult prea multi romani care astazi nu mai sint printre noi.Va amintiti de Toma Caragiu ? Pentru ca tot sintem in decembrie luna darurilor de Craciun de sub brad iata ce am gasit...http://www.youtube.com/watch?v=p8ypcQaA5As&feature=related.
   De la Toma Caragiu am trecut la Stefan Iordache pe care l-am iubit ca artist ,apoi Jean Constantin ,Amza Pellea dar citi alti romani de mare valoare ...Unii chiar au fost uitati desi candva ne-au facut viata un pic mai frumoasa..asa cum e Ioan Luchian Mihalea..http://www.youtube.com/watch?v=88_io_Bx-3Q&feature=related
http://www.youtube.com/watch?v=dmHODlYHTP8&feature=related ...Mi-am incheiat seara cu..Rapsodia Romana..si asta mi-a adus o stare de multumire ,de liniste..la urma urmei eu sint multumita de obarsia mea.
Rapsodia Romana sub bagheta lui Sergiu Celibidache..ce poti sa iti doresti mai mult? http://www.youtube.com/watch?v=dmHODlYHTP8&feature=related
Un gand bun tuturor :romanilor de ieri si de azi !

Dar din dar...se aduna daruri!

Bunica mea avea o vorba:dar din dar se face raiul! Mi-a venit in minte zilele acestea nu intamplator.Am fost in vizita la niste prieteni care au doi copii ,ce sa spun ca toata casa era un haos de jucarii pentru ca se lucra la o actiune foarte importanta - selectia jucariilor ! Da ,selectia jucariilor ,pentru ca amicii mei au invatat copiii de mici ca inainte de sarbatori sa aleaga jucariile care nu le mai sint de folos si sa le daruiasca celor mai putin norocosi decat ei .Si cei mici stiu deja ca Mos Craciun nu ar mai veni la ei anul acesta cu daruri daca ei nu se gindesc inainte la alti copii care nu au avut norocul sa aiba parinti generosi ca ai lor.
Frumos ,nu-i asa?
 Brema Decoratiune peisaj iarna  iluminat  41 x 29 cm

Daruri de Craciun !

Merg prin oras si deja peste tot e plin de brazi si braduti impodobiti,Mos Craciun
zimbeste din toate vitrinele iar comerciantii se asteapta sa isi rezolve problemele de peste an prin vanzarile de Craciun.La orice pas ni se insinueaza in suflet atmosfera de Craciun dar nu stiu de ce mie mi-e dor de un altfel de Craciun.
Mi-e dor de oamenii de zapada din copilarie cind ne jucam afara fara baby sitter(cine naiba stia ce e aia??)pina la epuizare.Mi-e dor de mirosul de bunatati din bucatarie si de confuzia mamei intre toate blidele din zilele de sarbatori.Mi-e dor si de jena parintilor cand nu aveau bani sa ne cumpere cine stie ce daruri dar ne umpleau masa de bucate facute in casa (un semipreparat ar fi fost o blasfemie !).
Craciun cu parfum de cozonac,nu ar fi putut fi altfel!Craciun cu colinzi-adevarate nu comerciale!
Craciun cu prieteni adevarati care pleaca la colindat prin cartier de dragul traditiei ,de dorul satului din care au plecat sau pentru ca asa trebuie sa fie un Craciun adevarat.
Acum toate astea par uitate .A ramas doar o cursa dupa daruri sau ma rog cadouri mai cu fite si o mare de luminite aprinse prin oras .Si daca si eu ca si altii ma tot gindesc de ceva vreme ce cadouri sa fac celor dragi ..sincer, nu stiu ce sa aleg. .Daca as putea le-as darui un Craciun asa cum a ramas el in amintirea mea ,cind luminitele se aprindeau in ... suflet si in ochi.

Bacalaureat pentru to(n)ti

In vara cind toate ziarele scriau despre bacalaureat fiecare am luat stirea ca atare si cam atat.S-au creat discutii intre prieteni in familie si fiecare isi doza toleranta in functie de interesele personale(adica de ce fii-miu sa nu ia si el amaratul ala de bac???)
A trecut timpul..subiectul a parasit primele pagini din ziare si intamplator zilele trecute mi-a revenit in minte.Am un proces pe rol pentru o mostenire.A avut loc sedinta de fond ,am castigat dar....sentinta primita este plina de greseli de exprimare si chiar numele mamei este scris gresit .Deci imi reiau drumurile la tribunal -fac cerere de indreptare eroare materiala ,alt termen ,alta perioada de asteptare ,alti nervi.Si asa mi-a revenit in minte toleranta de care dam dovada cind este vorba despre propriul..odor!Sint sigura ca persoana care a redactat sentinta mea nu e absolvent de liceu 2011..Dar mi-a dat de gandit.
Daca nu vom fi exigenti fata de pregatirea persoanelor care ocupa posturi publice ne vom trezi in plin haos.Exemplul de mai sus este unul minor ,dar el poate capata forme grave in functie de datele problemei.Apropo..o prietena a fost chemata la farmacie dupa o saptamana de la ridicarea retetei sa i se spuna ca au observat ca din neatentie medicamentul care ar fi trebuit sa inlocuiasca cel prescris de medic a fost ales gresit !!!
Sa fii bine pregatit pentru postul pe care il ocupi este o obligatie ,si la acest capitol noi toti ar trebui sa fim mai exigenti.

Bani si banii pe care ii trimiti acasa

    Criza ne loveste din toate partile si este din ce in ce mai dificil sa alegi unde si cum sa iti protejezi banii ,aia putini sau multi pe care ii cistigi muncind prin straini.Ti-ai pus cumva problema asta de curind:tu ce faci cu banii?
    Esti in Italia lucrezi cu contract sau la negru ,esti multumit pentru ca in general cistigi mult mai mult decit cei care au ramas acasa ,dar esti sigur ca folosesti banii in mod inteligent pentru vremurile actuale?
   Eu am inceput sa imi pun aceasta problema urmarind o emisiune tv legata de pensii si de instabilitatea lor in viitor.Gandind pe termen scurt lucrurile sintem chiar fericiti...lucram in Italia ..trimitem bani acasa..mai punem un termopan..mai reparam un gard...fiu-meu isi ia celular cu fite..platim o taxa la o universitate unde copilul nostru abia pune piciorul...am folosit banii cu cap-zicem noi.Dar e oare asa?
   Majoritatea romancelor pe care le cunosc in Palermo lucreaza ca badante si au in jur de 50 de ani .Asta este varsta critica pentru a gasi de lucru in orice tara indiferent de pregatirea pe care o ai.Si atunci a venit solutia-badanta in Italia.O munca mai putin obositoare fizic dar extenuanta psihic insa remunerata satisfacator.
   Dupa parerea mea de aici in colo incepe drama viitorului-ce faci cu banii?
  -  renovezi casa-foarte bine ii cresti valoarea
  -ti-ai pus centrala termica sau panouri solare sau mai stiu eu ce fotovoltaice  e ok
  - ajuti copiii sa studieze-foarte bine copiii sint cea mai buna investitie in viitor
  -iti cumperi bijuterii de aur-foarte bine,aurul este mereu o buna investitie
 Lista ar fi destul de lunga dar eu ma opresc aici cu o intrebare.Ce ai facut sau ce faci pentru viitorul tau?
-te-ai gindit ca aici nu ai sa poti munci pina la 60 de ani?
-te-ai gindit ca daca te intorci acasa la 55-60 de ani nu poti sa traiesti o vesnicie din rezervele de bani pe care   le ai?
-te-ai gindit ca ti-ar trebui o sursa de venit ca sa nu fii o povara pentru copii ?
-daca tu muncesti aici si cind nu ai sa mai poti ai sa te intorci acasa vei fi dubla povara pentru familie si pentru societate.
De cite ori te-ai gindit sa faci un curs sa inveti o meserie noua?
Te-ai gindit vreodata ca ai putea sa inveti sa investesti banii in asa fel incat sa iti aduca un venit si in viitor?
Ieri vorbeam cu un profesor de la o universitate siciliana si l-am intrebat in ce ar investi el banii acum (luind in considerare situatia actuala in lume)si raspunsul nu m-a surprins : Eu as investi tot ce am in mine insumi ,daca eu am valoare ca om si ca pregatire oriunde as fi as putea crea valoare!

Pollina

Mai tineti minte caciulile din copilaria noastra? Inalte tuguiate si cu un pompon in virf.?..Cam asa este Pollina ..pomponul unuei coline foarte ascutite..aprox 730 m deasupra marii ce dezvaluie privirii o panorama de neuitat.

 O plimbare pe promenada ce duce la teatru mi-a amintit plimbarile pe sub Tampa din Brasov .

M-am asezat pe un loc oarecare in teatru si am fotografiat.Oare ce alt spectacol mai trebuie aici ?

Asteptam un apus aici..pe mare trebuie sa fie splendid..dar..graba..incadrarea intr-un anumit orar nu ne-a permis sa fotografiem mai mult de atat.

Cind esti in Cefalu si vezi cita frumusete este iti spui ca nu poate fi mai mult de atat...dar iata cum arata Cefalu vazut de la Pollina !

Sa te plimbi pe sub Tampa

                                      fotografie Biserica Neagra, centrul vechi si in fundal Tampa

Plecata de ani din Brasov ,cind sint trista sau am doar nevoie sa stau singura sa-mi ascult gindurile mi-e dor sa ma plimb pe sub Tampa. Aleile de la poalele Tampei sint ca un punct de referinta personal -decorul este acelasi dar tu nu mai esti liceanul zvapaiat care a chiulit de la ore si mai ai ceva timp pina vei fi ca batraneii ce se plimba agale.

                                       Piata Sfatului vazuta de pe Tampa
Azi e usor sa urci pe Tampa dar cind eram copii organizam adevarate excursii ,mancare,paturi si mii de emotii in rucsac -o adevarata aventura ! Apoi au facut telecabina-ce bucurie!! De cite ori aveau parintii oaspeti era un punct de onoare sa ii duca sus cu telecabina .Ce spectacol de culoare in fiecare anotimp !
Mi-e dor sa ma plimb pe sub Tampa !
Schiuri Mini Ski Red

De ce trebuie sa ma simt vinovat ca sint roman ?

Imi pare rau ca am vazut cu mare intirziere aceasta emisiune in care a intervenit o romanca si a spus ceea ce de altfel gindim cu totii...de ce trebuie sa ma simt vinovat pentru ca sint roman ?Ca femeie nu credeti ca si eu am nevoie de aceeasi siguranta in strada ca si o femeie italiana ?
http://www.youtube.com/watch?v=nFyVRyMTbpU&feature=feedlik

Cind le-a cerut celor din sala sa isi imagineze un moment ca sint cu totii romani s-a facut liniste....oare de ce?

dreptul la verticalitate: Sa vezi Erice !

dreptul la verticalitate: Sa vezi Erice !

Sa vezi Erice !

    Daca te afli in Sicilia nu rata un loc de neuitat-Erice ! Situat in apropiere de Trapani este ca Poiana pentru Brasov dar peisajul este cu mult  diferit .Poti sa ajungi sus fie cu telecabina fie cu masina ,care parcurge parca aceleasi curbe ca drumul spre Poiana Brasov . Dupa citiva kilometri incepe spectacolul-orasul Trapani vazut de sus, marea, insulele din apropiere si chiar salinele.La saline se extrage sarea din apa de mare in niste bazine mari care se vad de departe.
 Am ajuns la Erice si nu stiam unde sa imi indrept privirea  e totul un spectacol-un regal al naturii si al omului.

Inca nu am vazut totul !
Incet incet  ajungem la Castelul lui Venere-loc de pelerinaj pentru mii de  turisti este un loc pe care nu ai voie sa il ratezi daca te afli in Sicilia.Construit de Normanni in sec XII pe bazele unui fost templu romani,castelul intregeste atmosfera medievala din Erice si ii confera unicitate.
 Un loc cu adevarat rupt din paradis-Erice ,nu pierde ocazia de a-l vizita !

vedere a Castelului din diferite unghiuri

Studiu/ Peste 70% din emigranţii români pleacă în Italia şi Spania

Studiu/ Peste 70% din emigranţii români pleacă în Italia şi Spania

Arestari la ANRP

Arestari la ANRP...cind aud numele acestei institutii mi se faca greata,serios.Nu stiu cum sa explic dar e ca si cum ai avea in fata un zid mare alb care te inconjoara din toate partile..si tu te rotesti nedumerit sa cauti o iesire...Nu exista asa ceva..solutia problemei poate veni doar de sus,ceea ce iar este ca si imposibil. In schimb ,dincolo de zid auzi voci,si nu putine care iti fac fel de fel de propuneri ca sa reusesti sa iesi,sa iesi din aceasta situatie imposibila .
Da ,sint multumita de comparatie,un zid alb rotund .Inaintezi bijbaind si tinindu-te de el si cind crezi ca ai inaintat citiva pasi importanti te trezesti exact acolo de unde ai plecat -adica nicaieri. Greata este o stare normala pentru toti cei care se invart asa de ani si ani fara sa rezolve nimic.Pai cum sa rezolvi ceva ?Daca nu ai pe cineva acolo sus..nici vorba sa rezolvi ceva .Si cind gasesti pe cineva e greu..trebuie sa iti arunce un colac de salvare sau mai stiu eu bratul unei macarale sa te scoata de acolo...si asta costa!Cotizezi iesi...nu cotizezi te mai invarti in cercul ermetic citiva ani pina ametesti si mori,si asa esti doar un simplu cetatean ce mare lucru ..Simpli cetateni asa cum au fost bunicii si parintii mei care aveau grija sa isi dea darile la timp,sa nu intirzie nici o plata,sa fie corecti ....
Cand am aflat de aceste arestari la ANRP mi-am pus o intrebare simpla-oare oamenii astia au parinti?
Oare oamenii astia au bunici?
  Vor fi probabil pedepsiti .Probabil vor fi inchisi intr-o celula unde vor numara pasii rotindu-se pe linga zid stiind in fiecare zi citi pasi vor mai avea de facut.Cei ce asteapta o solutionare de dosar la ANRP isi vor relua rondul pe linga zidul institutiei fara sa aiba nici cea mai vaga idee daca ei sau copiii lor vor ajunge la capatul drumului.
Oricum sa nu fim pesimisti,latura buna a acestor arestari de la ANRP este ca in sfarsit au pus in evidenta transparenta din cadrul institutiei-am fost informati ca sint cercetati.Despre solutionari de dosare sa nu intrebati ca...tocmai s-a terminat transparenta!

Petit Larousse

   Cred ca sint cam 20 de atunci . Eram cu sora mea in vizita la parinti si povestem la o cafea de toate cele.Mama plecase in bucatarie sa pregateasca pranzul iar noi eram fericite ca in sfarsit putem sa vorbim despre carti,fiecare ce a mai citit ce a mai cumparat.Tata le cumpara pe ascuns si le punea pe rindul din spate al bibliotecii de frica""generalului" si acum era liber sa ne arate ultimele achizitii. Pe rindul din fata trona un Petit Larousse din 1924 cumparat de tatal meu pe cind era inca student la litere,carte de care el era foarte mandru.
Sora mea dintr-o data ii zice:asta as vrea sa o am eu ! Prompt am zis si eu:si mie mi-ar place! De parca in clipa aceea se decidea soarta acelei carti.

   Tata a clatinat din cap cu tristete :Mai aveti putintica rabdare!

Oriana Fallaci un urlet impotriva mortii

Sint cred cam 6 ani de cand caut pe net orice articol despre Oriana Fallaci in limba romana.Cine a avut ocazia sa ii citeasca in italiana cartile nu poate sa nu se intrebe de ce la noi nu au fost traduse toate."Un om" este o capodopera la fel si"Daca soarele moare" ca sa nu mai vorbim despre "Scrisoare catre un copil nenascut"care te zguduie din temelii.Salut autorul articolului din cotidianul pentru ca s-a gandit sa aminteasca iubitorilor de literatura romani aceasta figura importanta a literaturii mondiale-Oriana Fallaci-o femeie cu un caracter puternic ce si-a permis de-a lungul anilor sa spuna exact ce gindeste :http://www.cotidianul.ro/oriana-fallaci-un-urlet-impotriva-mortii-un-strigat-pentru-viata-151641/

Vrei să-ţi cumperi casă în Italia? Iată tot ceea ce trebuie să ştii

Vrei să-ţi cumperi casă în Italia? Iată tot ceea ce trebuie să ştii

Piazza grande-o melodie italiana de succes si astazi

Lansata in 1972 pe scena festivalului de la San Remo,Piazza grande are si astazi succesul de atunci.Muzica este scrisa de Ron(Rosalino Cellamare) iar textul este compus de doi maestrii-Sergio Bardotti si Gianfranco Baldazzi.
http://www.youtube.com/watch?v=5eGCIoJCsnk&feature=fvsr
Se spune ca aceasta melodie a deschis usile spre succes lui Lucio Dalla cel care a interpretat-o pentru prima oara la San Remo,desi eu cred ca el ar fi avut oricum succes-are o voce extraordinara si stie sa o foloseasca cu mare inteligenta si sensibilitate. Eu o ascult de fiecare data cu aceeasi placere atat pentru melodie cit si pentru text.

Sfinti sa-mi plateasca pranzul n-am vazut
pe bancile din Piata mare
dar cind mi-e foame nu ai sa vezi
un comerciant ca mine!
Dorm in iarba si-am multi prieteni in jur
Indragostitii din Piata mare!
Stiu tot despre necazurile si iubirile lor
gresite sau nu!
   In felul meu si eu am nevoie de mangaiere
   In felul meu si eu am nevoie sa visez
O familie adevarata nu am
si casa mea e-Piata mare
De la cine ma crede iau dragoste si dragoste dau
atata cita am!
Femei generoase cu mine n-ai sa vezi
fur dragoste in..Piata mare.!
dar bine ca asa hot ca mine aici n-ai sa mai vezi.
    In felul meu as avea si eu nevoie de mangaiere.
    In felul meu as avea nevoie sa ma rog la Dumnezeu.
Dar niciodata viata mea nu as schimba-o.
In felul meu nu sint decit ceea ce am dorit eu.
Cearceafuri albe sa ma-nvelesc nu am
sub stele in Piata mare
Si daca viata ta nu are vise-iti dau eu.
Si daca nu mai e nimeni ca mine
As vrea sa mor in Piata mare
Avand in jur pisici fara stapan asa cum am fost eu!

MUSATISME

MUSATISME

Era atât de zgârcit, încât, noaptea, lătra în curte ca să facă economie de câine.        Unii trăiesc gratis, alţii degeaba. Dacă într-o vorbă îndeşi mai mult decât încape, devine vorbă goală. De ce prostul e mărginit, când prostia e nemărginită? Bănuitorul se trezeşte înaintea ceasului deşteptător, ca să-l controleze dacă sună exact. În fiecare zi de primăvară când vin rândunelele, pesimistul fredonează "vezi rândunelele se duc". Caloriferul stins e mai rece decât frigiderul în funcţiune. O idee bine clocită trebuie să facă adepţi, nu pui. Când stai de vorbă cu proştii numai duminica e o adevărată sărbătoare. De ce au militarii acte de stare civilă? Fost primar, fost prefect, fost senator, fost ministru, conu Mişu a fost numai fost. Ca să măsori distanţele, trebuie să le şi străbaţi. Marele cusur al femeilor este că te iubesc, totdeauna, când ai altceva de făcut. Nu sunt sensibil la frig. Chiar şi gerul mă lasă rece.      E frumos să fii bun, dar trebuie să fii şi bun la ceva. Numai după invidia altora îţi dai seama de propria ta valoare. Fericirea se trăieşte numai de la o clipă la alta. Între ele bagă intrigi viaţa. Laşitatea este sentimentul care n-are nici măcar curajul să spună cum îl cheamă. Dragostea.. Bătăi de inimă pentru dureri de cap. Sentimentul care vine în galop şi dispare în   vârful picioarelor. Femeile nu înşeală, compară. Lanţurile au redactat definiţia libertăţii. Plictiseala lungeşte ziua şi scurtează viaţa. O plantă care provoacă insomnii unora: laurii altora. Minciuna premeditată nu mai e chestiune de fantezie, ci de caracter. Adevăraţii cai de cursă nu aleargă pentru premii, ci numai ca să-şi pună sângele în mişcare. Gloria, când moare, nu face testament în favoarea nimănui. În ziua victoriei, nu uita să-ţi aminteşti şi de înfrângerile anterioare. Nu gloria este efemeră, ci numai cei ce o au. Amintirile unora se numesc remuşcări. Fiecare inimă are podul ei cu vechituri, pe care nu se îndură să le arunce niciodată, dar le scutură din când în când. Amintirile sunt asemenea cărţilor din biblioteca ta. Cauţi câte una când nu mai ai nimic nou de citit. N-am cerut vieţii nimic. Tot ce am avut, i-am smuls. Şi tot ce n-am avut, mi-a furat. Cu vremea să mergi în pas, nu la pas. Una e să crezi şi alta e să fii credul. Una e să ceri, alta să cerşeşti, şi cu totul altceva să revendici.. Amabilitatea adevărată trebuie să fie, în primul rând, o chestiune de caracter şi apoi una de educaţie. Nu plânge fără motiv. Şi mai ales, nu plânge când ai motive. Când ţi se cuvine ceva, să nu ceri. Pretinde. Viitorul unui om, ca şi al unei lumi, se construieşte, nu se visează. Te-ai întrebat vreodată câte mâini au făcut pâinea, pe care, cu una singură, o duci la gură? Fără mâna omului, omenirea ar fi trăit în patru labe . Bănuiala e serviciul de spionaj al oamenilor neînarmaţi pentru viaţă. În fiecare tren al lumii, viaţa circulă pe compartimente.         Meridianele: bretelele globului pământesc, ca să nu-i cadă ecuatorul în vine. Era atât de urât, încât atunci când se strâmba, părea mai puţin urât. Când priveşti marea, gândul o ia în derivă. Suntem chit, tinere confrate. Dumneata nu mă cunoşti şi eu nu te recunosc. Poţi să fii într-o ureche şi totuşi foarte serios la treabă: dacă eşti ac. Noaptea, viteza gândului circulă în "ani-întuneric". Când porcul trece de trei sute de kilograme încetează de a fi porc. Devine "exponat". Uneori te uiţi fără să vezi şi, alteori, vezi fără să te uiţi. Şi dacă ai chelit, ce? Parcă pe lumea asta nu sunt şi vulturi pleşuvi? Focul sacru nu se aprinde cu chibrituri. Dragostea a murit în clipa când rămâi singur în doi. Unui măgar, când îi spui asin, este ca şi cum în loc de "mă", i-ai spune "domnule". Numai covoarele se nasc ca să fie călcate în picioare."

ICARIA

 

foto realizate de PH:S.A. CATALANO

  foto realizate de PH:S.A.CATALANO

Cand am plecat la Agrigento ..aveam gustul unei intalniri cu istoria…(chiar daca la scoala evitam ora de cite ori puteam!).Auzisem ca Valea Templelor  face parte  din patrimoniul Unesco pentru umanitate dar mai mult de atat nu stiam.

   La intrare iti platesti cuminte biletul si dupa citiva pasi te trezesti intr-o alta lume.Coloanele templelor grecesti se inalta catre cerul de un azur impecabil iar orasul se vede intr-o parte ca o fotografie. Pare un tablou rupt de lume ,venit dintr-o alta dimensiune a spatiului si  timpului.Dar impresia nu dureaza mult…iti sar in ochi sculpturile lui Igor Mitoraj expuse aici si iti dai seama ca esti doar un turist intre doua lumi,intre antic si prezent. Vezi capete fara “capac “Icar cu aripa franta si coloane imense dintr-o lume fara macarale si atunci iti dai seama fara sa vrei ca mintea umana nu are limite. Daca ar fi avut coloanele nu ar fi fost ridicate si nimeni nu ar fi avut curajul  sa incerce sa zboare !

   Mai fac cativa pasi si raman fara cuvinte..o statuie impunatoare ma revolta si ma intristeaza in acelasi timp-Icaria. Perechea celui ce a avut curajul sa zboare intr-o perfectiune a formei si a ideii de zbor.

 Adica daca e un Icar de ce nu ar fi si o Icaria? Frumusetea trupului si a aripilor nu sint suficiente pentru a zbura …glezna Icariei este stransa ferm de o mana puternica…de barbat!

Iata de ce am auzit noi doar despre Icar!

Oriana Fallaci-Scrisoare catre un copil nenascut-Procesul fragment traducere personala

. M-a fixat cu amaraciune „Trebuie sa va spun acum. Aveti dreptate. Nu mai creste. Cel putin de doua saptamini, poate trei. Faceti-va curaj, s-a terminat. E mort”

Nu am spus nimic. Nu am facut un gest. Nu am clipit. Am ramas acolo cu un corp ce era piatra si tacere. Chiar si creierul era piatra si tacere. Nu se cuibarea nici un gand, nici un cuvant. Unica senzatie era o greutate insuportabila in stomac, un plumb invizibil ce ma strivea ca si cum cerul mi-ar fi cazut pe umeri: fara a face zgomot. In nemiscarea absoluta, in linistea absoluta, invitatia ei exploda ca rasunetul unei impuscaturi: „Curaj, ridicati-va, imbracati-va”. M-am ridicat si picioarele mi-erau piatra in piatra, trebuia sa fac un efort inuman pentru a le face sa asculte. M-am imbracat si mi-am auzit vocea intreband ce ar fi trebuit sa fac, o alta voce raspundea „Nimic, el va ramine acolo inca,  pentru putin timp. Apoi, spontan, v-a pleca „Am aprobat-o. Atunci cealalta voce ingramadea, fraze peste fraze, un zumzet fara sfarsit ce ma ruga sa nu ma necajesc, multi copii se duc pentru ca nu sunt perfecti, nu sunt formati bine, cine vrea sa aduca pe lume un copil care nu e perfect, nu e bine format, nu trebuie sa ma condamn, nu trebuie sa-mi asum culpe necomise, gravidanta e aceea ce se desfasoara cu naturalete, ea era contra celor ce constrang o femeie sa stea la pat luni de zile si impiedica natura sa-si urmeze cursul. Am platit. Am salutat-o cu o clatinare de cap. Am iesit printre doua randuri de pantece umflate ce se ofereau provocator pantecului meu plat, ce tinea inauntru un mort, si in sfarsit creierul meu a gandit ceva: „S-a intimplat ceea ce trebuia sa se intample. Deci e nevoie de coerenta. „Si cuvantul coerenta m-a acompaniat pana la hotel, bubuitor, obsesiv: coerenta, coerenta, coerenta. Dar cand am intrat in camera mea si am vazut leaganul, am vazut caruselul, tricourile din garderoba ta, am vomitat un geamat prelung. Si am cazut in pat, in timp ce alt geamat se alatura celuilalt, apoi altul si inca un altul, pana ce din adincul corpului unde, oricum, zaci ca o bucatica de carne ce nu inseamna nimic, a urcat un planset, si a crapat stanca rupand-o in mii de bucati, faramitand-o pana la pulbere. Si am urlat. Si am lesinat. 

Poate a fost in timpul somnului in care m-am abandonat dupa ce mi-am revenit in simtire. Sau poate a fost in timpul delirului. Oricum s-a intimplat: imi amintesc cu luciditate. Era o sala alba cu sapte fotolii si o cusca. Eu in cusca si ei pe fotolii, indepartati si de neatins. Pe fotoliul central statea medicul ce ma ingrijea inainte de calatorie. La dreapta sa statea doctorita, la stanga sa patronul meu. Langa el statea prietena mea si linga el tatal tau. Langa doctorita stateau parintii mei. Nimeni altul. Si nici un obiect in jur sau pe pereti, ori pe podea. Dar am inteles imediat ca se desfasura un proces, unde eu eram acuzata si ei erau juriul. Nu am simtit panica, nici spaima. Cu infinita resemnare, am inceput sa-i studiez, unul cate unul. Tatal tau plangea, incet, acoperindu-si fata, ca in ziua in care s-a asezat pe pat. Parintii mei tineau capul plecat, ca si cum ar fi fost oprimati de o oboseala mortala sau de o durere ucigatoare. Prietena mea parea trista, altii impenetrabili. S-a ridicat doctorul si a inceput sa citeasca o foaie „Prezenta inculpata, acest juriu se reuneste pentru a te judeca de infractiunea de omicid premeditat . Pentru ca ai dorit si provocat moartea fiului tau prin neglijenta, egoism si lipsa celui mai elementar respect catre dreptul sau la viata”. Apoi a lasat foaia si a explicat in ce mod s-ar fi desfasurat procesul. Fiecare ar fi vorbit ca martor si judecator, deci ar fi dat verdictul cu voce tare: vinovat sau nevinovat. Majoritatea voturilor ar fi determinat verdictul si dupa aceea in caz de condamnare, s-ar fi ales pedeapsa. Iata, incepe. Era randul lui sa ia cuvintul. Prima lui propozitie s-a ridicat precum un vant inghetat.

„Un fiu nu e un dinte cariat ! Nu se poate extirpa  arunca la gunoi, intre vata murdara si pansamente. Un fiu e o persoana, si viata unei persoane e un perpetuum din momentul in care a fost conceput pana in momentul in care moare. Unii dintre voi vor contesta insusi conceptul de perpetuum. Vor repeta ca in momentul in care am fost conceputi nu existam ca persoana. Existam doar ca celula ce se multiplica si nu reprezentam viata. Sau nu mai mult decat l-ar reprezenta un arbore, ce nu e un delict sa-l tai, o gaza ce nu e un delict s-o strivesti.

Ca om de stiinta raspund imediat ca un pom nu devine un om si cu atat mai putin o gaza. Toate elementele ce compun un om, de la corpul sau la personalitatea sa, toti exponentii ce constituie un individ, de la sangele sau pana la minte, sunt concentrati in acea celula. Ele reprezinta mai mult decat un proiect sau o promisiune: daca am putea sa le examinam cu un microscop in stare sa vada dincolo de vizibil, ne vom arunca in genunchi si vom crede cu totii in Dumnezeu. Deja intr-o asemenea faza deci,  pe cat poate parea de paradoxal, eu ma consider autorizat sa folosesc cuvintul :asasinat. Si adaug: daca umanitatea ar depinde de volum, asasinatul de cantitate, trebuie sa deducem ca a ucide un om de o suta de chile e mai grav decit a ucide unul de 50. Colega ce imi sta alaturi: nu zimbi! Asupra teoriilor tale eu imi economisesc parerile dar asupra modului de exercitare a profesiei de medic nu fac economie de comentarii: in acea boxa ar trebui sa stea doua femei nu una!” Apoi a privit doctorita cu dispretuitoare severitate. Ea a sustinut privirea linistita, fumand, si asta m-a consolat ca o adiere calduta. Dar curand vantul inghetat a reinceput.

„Totodata nu suntem aici pentru a judeca moartea unei celule. Suntem aici pentru a judeca moartea unui copil ce a ajuns aproape la trei luni din existenta prenatala. Cine i-a provocat moartea? Circumstante noua necunoscute dar naturale, cineva care nu a fost prins sau femeia pe care o vedeti in boxa? Eu va pot furniza probe ce imi permit sa afirm:  femeia pe care-o vedeti in boxa i-a provocat moartea . Nu degeaba am suspectat-o chiar de la prima vizita. Experienta ma face sa recunosc o infanticida chiar ascunsa dupa o masca, si era o masca ceea ce ea avea pe fata cand spunea ca doreste copilul. Era o minciuna oferita ei insisi inaintea celorlalti. M-a socat de exemplu duritatea ei de fier. In ziua in care am felicitat-o pentru ca rezultatul era pozitiv,sec imi  raspunse  ca stia deja. M-a socat chiar si ostilitatea cu care a reactionat ordinului de a sta la pat, imediat, cand a fost incoltita de spasme datorate contractiilor uterine. Nu putea sa-si permita asemenea lux, a replicat, si cinsprezece zile era limita maxima la care s-ar fi plecat. A trebuit sa insist enervandu-ma, sa ma mortific in recomandari. Si asta m-a convins ca nu-i placea sa accepte indatoririle de mama, pentru ea nu era o maternitate responsabila. In rest imi telefona in continuu, afirmand ca statea bine si nu am nici un motiv s-o tin la pat, protestand ca avea o munca si trebuia sa se ridice. In dimineata in care am revazut-o era portretul nefericirii. Si chiar in timpul acelei vizite, mi-au aparut suspiciunea ca premediteaza un delict. Anatomic si fiziologic nu se explica de ce sarcina ar fi atat de dureroasa: spasmele puteau avea doar o origine psihologica, deci voluntara. Am intrebat-o. Admise laconic,ca se simte agitata de multe preocupari. A facut aluzie chiar la o neplacere pe care nu am incercat s-o clarific, din moment ce imi parea clar c-ar fi nemultumita pantru ca e insarcinata. In sfirsit am intrebat-o daca voia cu-adevarat copilul si i-am explicat ca uneori chiar si gandul ucide, era necesar sa-si transforme nervozitatea in nepasare. Cu o scanteie de furie raspunse ca ar fi ca si cum i-as cere sa-si schimbe culoarea ochilor. Dupa cateva zile se prezenta din nou. A reluat viata normala si lucrurile s-au inrautatit. Am internat-o in clinica. Aici pentru opt zile, imobilizata am obtinut controlul asupra psihicului sau cu medicamente.

 „Si am ajuns la delict, domnilor. Dar inainte de a-l ilustra zic: presupunem ca unul dintre voi ar fi grav bolnav si ar avea nevoie de un tratament. Medicamentul e la indemana, salvarea consta in gestul simplu al cuiva ce vi-l da. Cum il numiti pe cel ce in loc sa va dea medicamentul il arunca sau il inlocuieste cu venin? Nebun, rautacios, vinovat de omisiune de ajutor? Nu, prea putin. Eu il numesc asasin. Domnilor jurati, nu e nici un dubiu ca pruncul ar fi fost bolnav si ca medicamentul la indemina ar fi fost odihna la pat. Dar aceasta femeie nu numai ca i-a negat-o: ii administra veninul unei calatorii ce ar fi pus in pericol si sarcina cea mai usoara, ore si ore in avion, in automobil, pe strazi desfundate, locuri accidentate, singura. Eu am conjurat-o. I-am demonstrat ca in acel moment fiul sau nu mai era o multiplicare de celule, ci un copil adevarat. I-am spus ca l-ar ucide. Imi raspunse cu duritatea sa nemiloasa, semna o foaie cu care isi asuma orice raspundere. Pleca. Il ucise. De-acord, daca am fi in fata unui tribunal cu legi scrise, mi s-ar cere asiduu sa probez vina. Nu au fost sonde, nici medicamente, nici interventii chirurgicale: dupa legile scrise aceasta femeie ar trebui sa plece absolvita pentru ca faptul nu exista. Dar noi suntem un juriu al vietii, domnilor si in numele vietii eu va spun: comportamentul sau a fost mai rau decat sondele si medicamentele si interventiile chirurgicale. Pentru ca a fost ipocrita si rea  ,fara riscuri legale.

As da mult sa-i recunosc circumstante atenuante, sa o absolv macar in parte. Dar nu vad unde, nu vad cum. Era saraca poate, se zbatea in dificultati economice incat sa nu-si poata intretine copilul? Categoric nu. Recunoaste ea insasi. Trebuia sa-si apere onoarea pentru ca apartinea unei societati care ar fi persecutat-o daca aducea pe lume un fiu nelegitim? Nici-atat. Apartine unui grup cultural ce in loc s-o respinga ar fi facut din ea o eroina, si oricum nu crede in regulile societatii. Refuza pe Dumnezeu, patria, familia, casatoria, insasi principiile de a trai impreuna cu cineva. Delictul sau nu are atenuante pentru ca l-a comis in numele unei libertati: libertatea personala, egoista, ce nu tine cont de altii si de drepturile lor. Am pronuntat cuvantul drepturi .Am facut-o pentru a va preveni asupra cuvantului eutanasie. Am facut-o si pentru ca sa nu-mi raspundeti ca lasand sa moara acel fiu aceasta a exercitat un drept al sau: sa lipseasca comunitatea de povara unui individ bolnav deci gresit. Nu e treaba noastra sa stabilim a priori cine greseste si cine nu,daca va fi gresit sau nu. Homer era orb, Leopardi era ghebos. Daca spartanii l-ar fi aruncat de pe stanca Tarpea, daca mamele lor ar fi fost prea obosite ca sa-i poarte la san, astazi umanitatea ar fi fost mai saraca: exclud faptul ca un campion olimpic ar valora mai mult decat un poet schiop. Cat priveste sacrificiul de a purta in pantec fatul unui campion olimpic sau al unui poet schiop, eu va reamintesc ca specia umana,ca va place sau nu , se propaga asa . Si conclud: vinovata!”

Am amortit la acel urlet. Am inchis ochii si asa am vazut doctorita ce se ridica pentru a vorbi. Cand i-am redeschis ea deja incepuse si zicea: „Colegul meu a uitat sa admita ca pentru fiecare Homer se naste un Hitler ca orice conceptie e o intrecere plina de splendide si oribile posibilitati. Eu nu stiu daca acest copil ar fi fost o Ioana D°Arc sau un Hitler; cand a murit el era doar o necunoscuta posibilitate. Dar stiu cine e aceasta femeie: o realitate de nedistrus. Intre o posibilitate necunoscuta si o realitate de necontestat eu o aleg pe ultima. Colegul meu pare obsesionat de cultul vietii. Dar acest cult el il rezerva doar cuiva ce poate va fi, nu cuiva ce exista deja. Cultul vietii e o frumoasa palavrageala. Chiar si gluma: un-fiu-nu-e-un-dinte-cariat, e o gluma buna si atat. Pun pariu ca colegul meu a fost in razboi si a tras si a ucis uitand ca nici la douazeci de ani un fiu nu e un dinte cariat. Nu cunosc infanticid mai grav decit razboiul: razboiul e un infanticid in masa amanat 20 de ani. Si totusi el il accepta, in numele a cine stie carui cult, si nu aplica pentru sine insusi teza sa de perpetuum. Chiar daca ,fiind  om de stiinta nu pot sa iau in serios perpetuumul sau . Daca as face-o, ar trebui sa tin doliu de fiecare data cand un ovul moare nefecundat, de fiecare data cand cei doua sute de milioane de spermatozoizi nu penetreaza membrana. Mai rau: ar trebui sa port doliu chiar si cand e fecundat; gandind la cei 199999999 spematozoizi care vor fi invinsi de unicul care va penetra membrana. Si ei sunt creaturile lui Dumnezeu. Si ei sunt vii si contin elemente ce compun un individ. Colegul meu, nu i-.a obsevat niciodata la microscop? Nu i-a vazut niciodata inaintand cu viteza ca un banc de mormoloci, nu i-a vazut niciodata obosindu-se, luptandu-se cu membrana ovulului, zbatandu-si capul cu disperare, stiind ca nereusita-egal-moarte? E vorba de un spectacol tulburator: ignorandu-l, colegul meu nu e generos cu sexul din care face parte. Eu nu vreau sa induc ironii ieftine dar vazand ca el crede atat in viata, cum poate lasa sa moara miliarde si miliarde de spematozoizi fara sa faca nimic? Omisiune de ajutor sau crima? Crima, evident: in acea boxa ar trebui sa stea si el. Si daca nu intra si inca repede, inseamna ca ne-a mintit, ca perbenismul sau e tulburat de cei ce zic ca problema nu consta in a da nastere unui numar cat mai mare de indivizi, ci in a face cat mai putin grea posibil, existenta celor ce sunt deja nascuti.

„Tot apropos de colegul meu, evit sa iau in serios insinuarea sa de eroare medicala. Cel mult pot fi acuzata de opinie eronata, si nici un juriu al vietii nu poate condamna o parere gresita. In rest, nu a fost asa: a fost pur si simplu o opinie de care nu-mi pare rau. Gravidanta nu e o pedeapsa infiltrata de natura pentru a te face sa platesti fiorul unui moment. E un miracol ce trebuie sa se desfasoare cu aceeasi spontaneitate care binecuvanteaza copacii, pestii. Daca nu purcede in mod normal, nu poti cere unei femei sa stea luni in sir intinsa intr-un pat ca o paralitica. Cu alte cuvinte nu-i poti cere sa renunte la activitatea ei, la personalitatea ei, la libertatea ei. O ceri poate unui barbat ce cu acel fior e poate mult mai satisfacut? Evident colegul meu nu recunoaste femeilor dreptul pe care il recunoaste barbatilor: de a dispune de propriul corp. Evident el considera barbatul o albina caruia ii e permis sa zboare din floare in floare, iar femeia un sistem genital ce serveste doar pentru procreare. Se intampla multora in meseria noastra: pacientele preferate de ginecologi sint nascatoare placide, grase, fara probleme de libertate. Si oricum nu suntem aici pentru a judeca medicii, suntem aici pentru a judeca o femeie, acuzata de omicid premeditat si implinit cu gandul ,nu cu andreaua. Refuz acuzatia, in baza unor elemente precise. In ziua in care am diagnosticat ca totul mergea bine, am vazut o mare usurare pe fata ei. In ziua in care am admis ca fatul e mort, in ea am vazut o durere imensa. Am spus fatul si nu copilul: stiinta imi permite aceasta delimitare. Stim cu totii ca un fat devine un copil doar in momentul in care e confirmata viabilitatea, si acest moment intervine in a noua luna. In cazuri exceptionale, in luna a saptea. Dar sa admitem si ca nu ar fi fost un fat,ca ar fi fost un copil: tot nu poate fi vorba de crima. Drag coleg, aceasta nu dorea moartea copilului sau: voia propria ei viata.Si din pacate in anumite cazuri viata noastra e moartea altuia, viata altuia e moartea noastra. Impusti pe cel ce te impusca. Legile scrise numesc asta legitima aparare. Si daca aceasta femeie a dorit in mod inconstient moartea fiului sau, a facut-o din legitima aparare. Deci nu e vinovata”

Apoi s-a ridicat tatal tau care nu mai plangea. Abia a miscat buzele sa spuna ceva, barbia a inceput sa-i tremure si lacrimile au izbucnit din nou. Si-a dus din nou mainile la ochi si a recazut pe scaun „Renuntati la cuvant, deci?” a intrebat doctorul iritat. Tatal tau a lasat capul in jos imperceptibil, ca si cand ar fi spus da. „Dar nu poate renunta la vot” a insistat un altul. Tatal tau plangea si mai tare „votul, va rog!”. Tatal tau si-a suflat nasul in tacere „vinovata sau nu?” Tatal tau a suspinat prelung si a murmurat: „vinovata”. In acel moment s-a intimplat ceva teribil: prietena mea s-a rasucit si l-a scuipat in fata. Si in timp ce el se stergea, palid, prietena mea a tipat: „Afurisit. Ipocrit afurisit. Tu care ii telefonai s-o convingi sa-l arunce. Tu care timp de doua luni ai ramas ascuns ca un dezertor. Tu care te-ai dus la ea doar pentru ca te-am rugat. Faceti mereu asa, nu? Va speriati si ne lasati singure si cel mult va intoarceti la noi in numele paternitatii. Doar ce va costa paternitatea? Un abdomen deformat de o ingrosare ridicola? Pedeapsa de a naste, totura alaptarii? Fructul paternitatii va vine strecurat dinainte ca o ciorba deja pregatita, asezata pe pat ca o camasa calcata. Nu aveti decat sa-i dati un nume si sunteti casatoriti si nici macar asta daca fugiti. Fiecare responsabilitate e a femeii, orice suferinta, orice insulta. Curva ii spuneti daca a facut dragoste cu voi. Cuvantul curv nu exista in dictionar: a-l folosi e o eroare de glotologie. Sunt milenii de cand ne impuneti cuvintele voastre, preceptele voastre, abuzurile voastre. Sunt milenii de cand uzati corpul nostru fara a da nimic in schimb. Sunt milenii de cand ne impuneti tacerea si ne delegati obligatiei de mama. In fiecare femeie cautati o mama. Oricarei femei ii cereti s-o faca pe mama, chiar daca e fiica voastra. Ziceti ca nu avem muschii vostri si apoi ne exploatati chiar si pentru a va face pantofii. Ziceti ca nu avem inteligenta voastra si apoi exploatati inteligenta noastra chiar si pentru a va administra salariul. Copii eterni, pana la batrinete ramaneti copii de hranit in gura, de spalat ,de servit, de sfatuit, de consolat, de protejat de propriile voastre slabiciuni si de propria lene. Eu va dispretuiesc. Si ma dispretuiesc si pe mine insumi pentru ca nu stiu sa fac mai putin decat voi, pentru ca nu va urlu mai des: suntem obosite sa va fim mame ! Suntem obosite de acest cuvant pe care l-ati sanctificat pentru propriul interes, pentru egoismul vostru. Ar trebui sa te scuip si pe dumneata domnule doctor, dumneata ce intr-o femeie vezi doar un uter si doua ovare, si niciodata un creier. Dumneata care in fata unei femei gravide gandesti: intii s-a distrat, si-acum vine la mine! Dar dumneata, doctore nu te-ai distrat niciodata? Nu ai uitat niciodata cultul vietii? Il aperi atat de bine la nivel celular ca s-ar zice ca esti invidios pe ceea ce colega ta numeste miracolul maternitatii. 

Apoi s-a ridicat patronul, cu o expresie de falsa incurcatura. Nu stia cum sa se pronunte, a inceput, prin a spune ca in acest juriu se simtea un strain. Ceilalti erau legati de inculpata printr-o implicare profesionala sau afectiva ce includea copilul: el in schimb, era doar patronul. In ceea ce priveste asta, nu putea decat sa respire usurat ca lucrurile au decurs asa cum au decurs: chiar cedand loc marinimiei, el a considerat mereu acea gravidanta ca un obstacol. Mai rau: o catastrofa ce l-ar fi costat o mare de bani. Ar ajunge doar sa ne gandim la salariul de platit, dupa o lege absurda si reprobabila, chiar si pentru lunile de inactivitate. Copilul a fost intelept, mai intelept decit mama. Mai ales ca murind, a aparat numele firmei. Ce-ar fi gandit publicul vazand angajata sa, mai ales ca e necasatorita, cu un nou nascut in brate. Nu se ferea sa confeseze: daca femeia ar fi acceptat, el ar fi ajutat-o sa se „desfaca” de inoportun. Dar el nu era doar un industrias: era un om. Si juratii care l-au precedat, cei doi barbati, se-ntelege, au provocat in constiinta sa o remuscare. Doctorul prin logica si moralitate, tatal prin suferinta sa. Reflectand, nu putea sa nu se asocieze rationamentului celui dintai si plansului celui de-al doilea. Un fiu apartine in egala masura tatalui si mamei: daca delictul a fost comis, era vorba de un dublu delict, pentru ca in afara de eliminarea unui prunc, a zdruncinat si viata unui adult. De acord, trebuia sa se decida daca delictul a fost comis sau nu: dar apropos de asta, existau oare dubii? Era necesara o marturie mai zdrobitoare ca marturia doctorului? Acesta a fost indulgent sa vorbeasca de un vag egoism. El, patronul putea sa dezvaluie motivul si mobilul. Inculpata se temea ca faimosul voiaj ar fi fost incredintat unui coleg rival. Pentru asta a sarit din pat si-a plecat, fara nici un gand catre viata ce-o purta la san. Fara nici o mila. Poate sa-l scuipe si pe el aliata ei, sa-l insulte chiar. Inculpata era vinovata.

Atunci am cautat cu privirea pe tatal meu si pe mama mea. Si i-am implorat, in tacere, pentru ca erau ultima mea posibilitate de salvare. Mi-au raspuns cu o privire intristata. Pareau sfarsiti, mult mai batrani de cum erau la inceputul procesului. Capul li se apleca inainte ca si cum nu ar fi putut ..............................................................................................................................................................

 Am descoperit curand ca imi placea. Fie chiar prin teama ta, ezitarile tale, ai fost atat de buna in a ma convinge ca a te naste e frumos si a iesi din neant o bucurie. Odata nascut nu va trebui sa te descurajezi, ziceai: nici macar de suferinta, nici macar de moarte. Daca unul moare va sa zica a fost nascut, a iesit din nimic, si nimic nu e mai rau decit deloc: raul e sa trebuiasca sa zici ca nu ai existat. Credinta ta ma seducea, puterea ta. Pare cu adevarat o forta din timpurile trecute in care viata a explodat in modul pe care mi l-ai povestit. Eu te credeam, mama. Impreuna cu apa care ma invaluia eu am baut fiecare gand al tau. Si fiecare gand al tau avea aroma unei revelatii. Putea sa se intample altfel? Corpul meu era doar un proiect ce se dezvolta in tine, multumita tie; mintea mea era doar o promisiune ce se realiza in tine, multumita tie. Invatam exclusiv ceea ce imi dadeai si ignoram ceea ce nu-mi dadeai; bucatelele de lumina si de constiinta erai tu. Daca tu sfidai totul si pe toti pentru a ma conduce spre viata, inseamna, gandeam, ca viata era un dar sublim cu-adevarat

Dar dupa asta au inceput incertitudinile tale, dubiile tale, si ai inceput sa alternezi iluzii si amenintari, duiosie si rautate, curaj si frica. Pentru a te spala pe maini de frica, intr-o zi mi-ai atribuit mie decizia de a exista, mama. Ai afirmat c-ai fi ascultat un ordin de-al meu, si nu o hotarire de-a ta. M-ai acuzat de-a dreptul c-as fi patronul tau: iar tu victima mea, nu eu a ta. Si ai inceput sa ma certi, sa ma blestemi pentru ca te faceam sa suferi .Ai ajuns de-a dreptul sa ma sfidezi explicandu-mi ce e viata la voi: o capcana lipsita de libertate, de fericire, de dragoste. O gaura plina de exploatari si de violente de la care nu m-as fi putut sustrage. Nu oboseai niciodata, demonstrandu-mi ca nu e nici o salvare in furnicar, ca nu se poate fugi de legile cupide. Magnoliile servesc pentru a brusca femeile, ciocolata mananca cine nu are nevoie, maine e un barbat impuscat pentru o bucata de piine si apoi un sac plin de chiloti murdari. Se terminau mereu cu o intrebare, povestile tale triste: dar chiar e cazul  ca tu sa iesi din cuibul tau de pace, pentru a veni pe lume? Nu mi-ai povestit niciodata ca o floare de magnolie se poate culege fara a muri, ca o ciocolata se poate manca fara a te umili, ca maine poate fi mai bun decat ieri. Si cand ti-ai dat seama era prea tirziu: deja ma sinucideam. Nu plange, mama: eu imi dau seama ca faceai asta si din dragoste, pentru a ma pregati, pentru a nu ceda in ziua in care oroarea de ar fi exista m-ar fi lovit. Nu e adevarat ca nu crezi in dragoste, mama. Crezi chiar mult in ea si suferi pentru ca o vezi atat de putin si pentru ca ceea ce vezi nu e niciodata perfect. Tu esti facuta din dragoste. Dar e suficient sa crezi in dragoste daca nu crezi in viata? Cu greu am inteles ca tu nu credeai in viata, ca faceai un efort sa o porti, si purtandu-ma si pe mine s-o fac, eu mi-am permis prima si ultima alegere: refuzul de a ma naste; ti-am negat pentru a doua oara luna. Oricum puteam, mama. Gandul meu nu mai era gandul tau: aveam unul propriu. Mic, poate ingramadit dar in gradul de-a trage aceasta concluzie: daca viata e o tulburare, pentru ce s-o accepti ? Nu mi-ai spus niciodata pentru ce trebuie sa te nasti. Si ai fost destul de onesta sa nu ma aburesti cu legendele pe care le-ati inventat ca sa va consolati: Dumnezeu omnipotent ce creaza dupa imaginea si chipul sau, cautarea binelui si cursa catre paradis. Unica ta explicatie a fost ca ai fost si tu nascuta, si inaintea ta, mama ta, si inaintea ei mama ei: spre inapoi catre un ieri care-si pierdea urmele. Te nasti, in general pentru ca altii au fost nascuti si pentru ca altii sa se nasca: intr-o proliferare fara sfirsit de sine insusi. Daca nu s-ar fi intimplat asa, imi spuneai intr-o seara, specia umana s-ar stinge. Chiar n-ar mai exista. Dar de ce trebuie sa existe, de ce sa existe? Care e scopul? Iti spun eu, mama, o asteptare a mortii, a neantului. In universul meu, pe care tu-l chemai ou, scopul exista: sa te nasti. Dar in lumea ta scopul e doar sa mori: viata e o condamnare la moarte. Eu nu vad de ce ar fi trebuit sa ies din neant ca sa ma intorc in neant.”

Atunci am inteles cat era de profund si iremediabil raul pe care ti l-am facut si pe care mi l-am facut, lucrurilor in care sunt constransa sa cred: a te naste pentru a fi fericit, liber, bun, pentru a te bate in numele fericirii, libertatii, bunatatii, a te naste pentru a incerca, a sti, a descoperi, a inventa. Pentru a nu muri. Si in prada panicii imi doream ca totul sa fi fost un vis, un cosmar din care as fi iesit pentru a te regasi viu, copilule din mine, si a reincepe de la inceput, fara sa ma-nspaimint, fara sa fiu nerabdatoare, fara sa renunt la credinta ce are ca nume speranta, si am zgaltait boxa: spunandu-mi ca nu exista. Boxa a rezistat. Era cu-adevarat o boxa si era cu-adevarat un tribunal si s-a desfasurat cu-adevarat un proces in care tu m-ai judecat vinovata pentru ca eu ma simteam vinovata, si m-ai condamnat pentru ca eu ma condamnam. Ramanea doar sa se decida pedeapsa si aceasta era evidenta: sa refuz viata si sa ma intorc in neant cu tine. Ti-am intins bratele. Te-am implorat sa ma iei cu tine, imediat. Si tu mi-ai venit alaturi, mi-ai spus: „Dar eu te iert, mama. Nu plange. Ma voi naste altadata.”

Splendide cuvinte, copile, dar cuvinte si gata. Toti spermatozoizi si toate ovulele de pe pamant uniti in toate combinatiile posibile nu vor putea niciodata sa te creeze din nou, ceea ce erai si ceea ce ai fi putut sa fii. Nu te vei intoarce niciodata. Si eu continui sa-ti vorbesc din pura disperare.

Sunt zile de cand stai inchis acolo inauntru, fara a trai si fara a pleca. Doctorita e mirata si speriata. Pot sa mor, spune, daca nu te desprinzi. O inteleg foarte bine si adaug: nu am nici o intentie sa ma pedepsesc pana in acel punct, sa ma servesc de tine pentru a aplica autocondamnarea din acel absurd proces. Duritatea regretului imi ajunge. In acelasi timp, insa nu ma grabesc sa te inlatur si ar fi dificil sa precizez motivul. Poate obisnuinta de a sta impreuna, de-a dormi impreuna, sa ma stiu singura fara a fi singura? Poate suspiciunea 

nefondata ca poate e vorba de o eroare, ma convinge sa mai astept? Ori pentru ca, sa revin la ceea ce eram inainte de venirea ta nu ma mai intereseaza? Am agonizat atata pana sa devin din nou stapana pe soarta mea. Acum, ca sunt, nu ma mai intereseaza deloc. Iata acea realitate pe care ai pierdut ocazia s-o descoperi nanascandu-te: omul se consuma pentru a obtine o bogatie sau o dragoste sau o libertate, oboseste pentru a cuceri un drept al sau si cand il cucereste nu se bucura. Ori il lasa sa-i scape ori il ignora, gandindu-se chiar ca i-ar placea sa se intoarca inapoi sa reanceapa de la capat cu bataliile si eforturile. Realizarea visului il face sa simta pierdut. Binecuvantat e cel ce poate spune „Eu vreau sa merg, nu vreau sa ajung.” Blestemat cel ce isi spune: „Vreau sa ajung pana acolo”. A ajunge e a muri, cat timp dureaza drumul poti sa-ti permiti doar statii! Macar daca  ai reusi sa ma convingi ca tu ai fost o statie si gata, ca o moarte nu opreste viata, ca viata nu avea nevoie de tine, ca aceasta durere a ajutat la ceva, pe cineva. Dar la ce poate ajuta un copil ce moare si o mama ce renunta sa fie mama? Moralistilor, juristilor, teologilor, reformatorilor? Intr-un asemenea caz, trebuie sa te intrebi cine va profita de aceasta poveste si care va fi verdictul tribunalului. Merit solidarietatea celor multi sau infamia? Am facut un serviciu moralistilor sau juristilor, teologilor sau reformatorilor? Am pacatuit instigindu-te la sinucidere deci ucigindu-te, sau am pacatuit atribuindu-ti un suflet pe care nu-l aveai? Auzi cum discuta, cum tipa: l-a ofensat pe Dumnezeu, nu, a ofensat femeile; a ironizat o problema, nu  a contribuit la ea; a inteles ca viata e sacra, nu, a inteles ca viata e o gluma. Aproape ca si cum a intui un adevar nu ar face loc interogatiilor asupra unui adevar opus, si amandoua nu ar fi valide. Care e finalul proceselor lor, a litigiilor lor? Stabilirea a ceea ce e licit sau a ceea ce nu e? A decide unde sta justitia? Aveai dreptate copile, statea in toti .Chiar si constiinta e facuta din multe constiinte: eu sunt acel medic si acea doctorita, prietena mea si seful meu, mama si tatal meu, tatal tau si cu tine! Eu sunt ceea ce fiecare din voi mi-a spus. Si valuri de tristete se intind pe fata mea, in van inflorite de mandrie.

Tatal tau mi-a scris din nou. De data asta e o scrisoare ce ma pune pe ganduri. Spune: „Te cunosc destul de bine pentru a evita sa te consolez, afirmand ca ai facut bine sacrificand copilul pentru tine insuti in loc de a te sacrifica tu pentru el. Stii mai bine ca mine (ai fost tu cea care mi-a spus-o cand m-ai dat afara) ca o femeie nu e o gaina, ca nu toate gainile clocesc oua, ca multe le abandoneaza, iar altele le mananca. Nici noi nu le condamnam pentru asta, sau nu mai mult decat se condamna natura insusi ce ucide cu boli

si cutremure. Te cunosc indeajuns de bine si pentru a evita sa-ti reamintesc ca aceasta cruzime a naturii si a unora dintre gaini are in ea o logica si o intelepciune; daca fiecare posibilitate de existenta ar deveni o existenta, am muri din lipsa de spatiu. Stii mai bine decat mine ca nimeni nu e indispensabil, ca lumea ar fi mers inainte la fel daca Homer si Icar si Leonardo da Vinci si Isus Cristos nu s-ar fi nascut: fiul ce ai vrut sa-l pierzi nu lasa goluri, disparitia sa nu aduce daune societatii nici viitorului. Te ranaste doar pe tine, mai ales pentru ca gandul tau a exagerat drama care poate nici macar nu e o drama. (Biata scumpa ai descoperit ca a gindi inseamna suferinta, ca a fi inteligent inseamna a fi nefericit. Poate ca ti-a scapat un al treilea punct fundamental: durerea e sarea vietii si fara de ea nu am fi umani). Nu iti scriu deci pentru compasiune. Iti scriu pentru felicitari, pentru a recunoaste ca ai invins. Dar nu pentru ca ti-ai desprins din spate povara unei gravidante si a unei maternitati: ci pentru ca ai reusit sa nu cedezi nevoii de ceilalti, chiar si nevoii de Dumnezeu. De-a dreptul contrariul a ceea ce mi s-a intamplat mie. Eh, da. Invidia pentru cei ce cred in Dumnezeu m-a asaltat atat in aceste ultime luni pana a devenit o tentatie. O recunosc admitindu-mi oboseala. Dumnezeu e un semn de exclamatie cu care se lipesc toate cioburile sparte; daca unul crede va sa zica e obosit, nu reuseste sa se descurce si singur. Tu nu obosesti pentru ca esti apoteoza dubiului al indoielii. Dumnezeu e pentru tine un semn de intrebare, chiar primul semn de intrebare dintre infinite semne de intrebare. Si doar cine se zdrobeste de intrebari pentru a gasi raspunsuri merge inainte; doar cine nu cedeaza comoditatii de a crede in Dumnezeu ca pentru a se agata de o pluta sa se odihneasca, poate reincepe din nou; pentru a se contrazice din nou, a se dezminti din nou, daruindu-si o noua durere. Prietena noastra imi spune ca pruncul e inca inauntrul tau si refuzi sa te eliberezi ca si cum tu ai vrea sa te folosesti de el pentru a te pedepsi pentru incoerenta ta si a-ti interzice sa mai traiesti. Presupun ca nu m-a informat pentru a te ruga sa nu insisti cu aceasta nebunie. In loc sa te rog te anuntca nu o sa insist prea mult. Iubesti prea mult viata pentru a nu-i auzi chemarea. Cand aceasta va veni, tu o vei asculta ca si acel ciine din Londoncare urmareste lupii  urland si devine lup si el.” 

De fapt maine ne intoarcem acasa. Si chiar daca cuvantul maine pare o ofensa pentru tine, o

amenintare pentru mine, nu pot decat sa privesc in jurul meu si sa-mi dau seama ca „maine” e o zi plina de posibilitati.

M-au salutat cu mult entuziasm, ca si cum as fi fost bolnava de-un picior sau de-o ureche si acum nu am decat sa incep sa-mi petrec convalescenta. M-au felicitat pentru munca ce am reusit s-o duc la bun sfarsit in ciuda dificultatilor. Mi-au adus de mancare. Si nici un cuvant despre tine. Cand am incercat eu, au luat un aer intre evaziv si incurcat: ca si cum as fi facut aluzie la o tema neplacuta si ar fi vrut sa-mi spuna nu te mai gandi ce a fost a fost. Mai tarziu prietena mea m-a luat deoparte si mi-a spus ca a consultat doctorul care sustine ca nu e cazul sa contez pe o plecare a ta spontana: daca nu te inlatura chirurgical mor de septicemie. Trebuia sa ma decid: ar fi paradoxal, ca pentru a restabili echilibrul, tu sa ma ucizi. Am atatea lucruri de facut. Tu nu le-ai inceput niciodata, eu in schimb, da. Trebuie sa-mi dezvolt cariera, de exemplu sa demonstrez ca nu sunt mai putin capabila decat un barbat. Am de luptat impotriva comoditatii semnelor de exclamare, de exemplu am de determinat lumea sa se intrebe mai des „de ce?”. Trebuie sa incetez cu mila pentru mine insumi si sa ma autoconving ca durerea nu e sarea vietii. Sarea vietii e fericirea si fericirea exista: trebuie doar sa o cauti. In sfarsit trebuie inca sa clarific misterul numit dragoste. Nu acela ce se consuma intr-un pat mangaindu-ne. Ci aceea ce am simtit-o cunoscindu-te pe tine. Imi lipsesti, copile. Imi lipsesti cat mi-ar lipsi un brat, un ochi, vocea, si totusi imi lipsesti mai putin decit ieri mai putin decit azi dimineata. E ciudat. S-ar zice ca din ce in ce furtuna se stinge inchizandu-se ca intr-o paranteza. Lupii au inceput deja sa ma cheme si nu conteaza ca sunt inca departe: de-acum se vor apropia, imi dau seama, eu ii voi urma. Cu adevarat am suferit atat de profund si indelung? Ma intreb incredula. Odata am citit intr-o carte ca duritatea unei pedepse suportate se realizeaza doar cand ne-am liberat si stupefiat; te intrebi: dar cum am facut sa suport un asemenea infern? Trebuie sa fie cu-adevarat asa, viata e extraordinara. Vindeca ranile cu o viteza nebuna. Daca n-ar ramane cicatricile, nici macar nu ne-am mai aminti ca de-acolo a curs sange. In rest pana si cicatricile se atenueaza. Se atenueaza si in sfirsit dispar. Mi se va intimpla si mie? Mi se va intimpla? Trebuie sa reusesc. Pentru ca o pretind, o cer. De fapt acum desprind portretul tau de pe perete, o sa incetez sa ma las impresionata de ochii tai bulbucati si ascund si celelalte fotografii, chiar le rup. Si fac bucati acest leagan ce l-am purtat in spate ca pe-un cosciug, il pun pe foc. Si ascund garderoba ta pentru a o darui; de fapt, o rup. Si ma programez la doctor, ii spun ca sunt de acord, intr-una din aceste zile trebuie sa te inlatur. Si apoi il chem pe tatal tau sau nu conteaza pe cine si ma culc cu el; m-am saturat de castitate. Tu esti mort dar eu sunt vie. Atat de vie ca nu-mi pare rau, si nu accept procese, nu accept verdicte, si nici macar iertarea ta. Lupii sunt aici aproape, si eu am forta de a te naste de inca o suta de ori fara a cere ajutorul nici a lui Dumnezeu nici a nimanui...Dumnezeule, ce rau! Ma simt rau dintr-o data. Ce-o fi? Din nou junghiuri. Se intind pana la

creier pentru a-l intepa ca atunci. Asud. Imi creste temperatura. A sosit momentul nostru, copile: momentul de a ne desparti. Si nu vreau. Nu vreau sa te strapunga cu lingura, pentru a te arunca la container printre vata murdara si pansamente. Nu as vrea. Dar nu am de-ales .Daca nu fug la spital sa te desprinda de aceste viscere de care ramai agatat, ma omori. Si asta nu pot s-o permit. Nu trebuie. Tu greseai spunand ca nu cred in viata, copile. Eu cred, in schimb. Imi place, chiar cu infamiile ei si intentionez s-o traiesc oricare ar fi pretul. Eu fug, copile. Si iti spun adio cu hotarare.

Deasupra mea e un tavan alb si langa mine intr-un pahar esti tu. Nu voiau sa ma lase sa te vad, dar i-am convins afirmand ca era dreptul meu, si te-au pus aici: cu un aer dezaprobator. Te privesc, in sfarsit. Si ma simt inselata pentru ca nu ai absolut nimic in comun cu copilul din fotografie. Nu esti un copil: esti un ou. Un ou gri ce pluteste in alcool roz si din care nu se intelege nimic. Te-ai sfarsit mult mai devreme decat si-au dat ei seama: nu ai ajuns niciodata sa ai unghii si piele si infinitele bogatii pe care eu ti le daruiam. Creatie a fanteziei mele, ai reusit abia sa realizezi dorinta de doua maini, doua picioare, ceva ce semana unui corp, urma unei fete cu un nasulet si doi ochi microscopici. In fond am iubit un pestisor. Din dragoste pentru un pestisor mi-am inventat un calvar in urma caruia risc sa ma sfarsesc si eu. E inacceptabil. Dar de ce nu te-am inlaturat mai devreme? De ce am pierdut atat timp pretios lasand ca tu sa ma inveninezi. Ma simt rau, toti par alarmati. Mi-au bagat ace in bratul drept si la incheietura stanga, de la ace pleaca tuburi subtiri ce urca precum serpii pana la flacoane. Infirmiera se invarte cu pasi atenti. Cand si cand intra doctorul cu un alt doctor si schimba fraze pe care nu le inteleg dar par amenintari. As da mult daca ar veni prietena mea sau tatal tau, mai bine chiar parintii mei: imi pare ca le-am auzit vocile. In schimb nu vine niciunul, in afara de cei doi cu halate albe: unul e acelasi care m-a condamnat? O clipa mai devreme s-a infuriat. A spus: dublati dozele! Dozele de ce? De pedeapsa? Am ispasit deja, trebuie sa reincep? Apoi a spus „Miscati-va, nu intelegeti ca se duce?” Cine se duce? Un ac, o persoana, viata? Viata nu poate sa plece daca nu se doreste: aici nu moare nimeni. Nici macar tu, pentru ca esti deja mort. Mort fara a stii ce inseamna a fi viu: fara a stii ce sunt culorile, gusturile, parfumurile, sunetele, sentimentele, gandul. Imi pare rau: pentru tine si pentru mine. Ma umileste. Pentru ca la ce ajuta sa zbori ca un pescarus in azur daca nu dai nastere altora ce vor naste alti pescarusi ce vor naste din nou altii pentru a zbura in vazduhul albastru? La ce serveste sa te joci ca un copil daca nu dai nastere la alti copii ce vor face altii si inca altii si inca alti pentru a se juca si a se amuza.? Ar fi trebuit sa rezisti. Trebuia sa lupti, sa invingi. Ai cedat prea devreme, te-ai resemnat prea usor; nu erai facut pentru viata. Cine se inspaiminta de doua trei povesti sau doua trei avertismente? Semanai cu tatal tau: el gaseste comod sa se odihneasca cu Dumnezeu, tu ai gasit comoda odihna de a nu te naste. Cine dintre noi a tradat? Nu eu. Sunt foarte obosita, nu-mi mai simt picioarele, cand si cand mi se incetoseaza ochii si tacerea ma inconjoara ca un roi de albine. Si totusi eu nu cedez, vezi. Ma tin tare, eu, priveste. Suntem total diferiti. Nu trebuie sa adorm. Trebuie sa stau treaza si sa gandesc. Daca gandesc, poate rezist. De cand stai in acel pahar? De ore, de zile, de ani? Poate sunt zile si imi par ani: nu te pot lasa intr-un pahar. Trebuie sa te asez intr-un loc mai decent; dar unde? Poate la radacina magnoliei. Problema e ca magnolia e departe: se afla pe timpul cand eu eram micuta. Prezentul nu are magnolie. Nici macar casa mea. Ar trebui sa te duc acasa. Dimineata, insa. Acum e noapte: tavanul alb devine negru. Si e frig. Mai bine mi-as pune paltonul sa cobor acolo jos. Hai sa mergem: te port. As vrea sa te tin in brate, copile. Dar esti asa, minuscul: nu te pot lua in brate. Te pot pune in palma unei maini si gata. Numai sa nu te fure o rafala de vant. Iata ce nu inteleg: poate sa te fure o rafala de vant si totusi cantaresti atata, ma clatin. Da-mi mana te rog, asa. Bravo. Iata, acum esti tu acela care ma conduce, ma indruma. Dar atunci nu esti ou, nu esti un pestisor: esti un copil! Imi ajungi deja la genunchi. Nu, la inima. Nu la umar. Nu deasupra umarului. Nu esti un copil, esti un barbat! Un barbat cu degete puternice si gentile. Oricum am nevoie: sunt batrana. Nu reusesc nici macar sa cobor scarile daca nu ma ajuti. Iti aduci aminte cand mergeam in sus si in jos pe aceasta scara, atenti sa nu cadem, stransi unul in altul intr-o imbratisare complice. Iti amintesti cand te invatam sa te duci singur, mergeai de putin timp si numaram scarile razand? Iti amintesti cum invatai agatandu-te de orice, clatinindu-te in timp ce eu te urmam cu mainile intinse? Si ziua cind ne certam pentru ca nu-mi ascultai sfaturile? Dupa, imi parea rau. Voiam sa-ti cer scuze dar nu-mi reusea. Te cautam pe sub spranceana si tu ma cautai pe sub sprinceana pina cand iti inflori un suris pe buze, si am inteles ca ai inteles. Apoi ce se intimpla? Gindul meu se stinge, pleoapele-mi par plumb. E somnul sau sfirsitul? Nu trebuie sa cedez somnului, sfirsitului. Ajuta-ma sa raman treaza, raspunde-mi a fost greu sa folosesti aripile? Te-au impuscat multi? I-ai impuscat si tu la rindul tau? Te-au chinuit in furnicar? Ai cedat deziluziilor, furiilor sau ai ramas drept ca un

copac puternic? Ai descoperit ce e fericirea, libertatea, bunatatea, dragostea? Sper ca sfaturile mele ti-au servit. Sper ca tu nu ai urlat niciodata blestemul atroce: „de ce m-am nascut?” Sper ca tu ai inteles ca merita:cu pretul de a suferi, cu pretul de a muri. Sunt asa de mandra de a te fi tras afara din neant cu pretul de a suferi, cu pretul de a muri. E cu-adevarat frig si tavanul alb acum chiar e negru. Dar am ajuns, iata magnolia. Culege o floare. Eu nu am reusit niciodata dar tu vei reusi. Ridica-te in virful picioarelor, intinde o mina. Asa. Unde esti? Erai aici, ma ajutai, erai mare, erai un barbat. Acum nu mai esti. E doar un pahar cu alcool in care pluteste ceva ce nu vrea sa devina un barbat, o femeie. De ce-ar fi trebuit, ma intrebi, de ce ar fi trebuit? Dar, pentru ca viata exista, copile! Imi trece frigul zicand ca viata exista, imi trece somnul, ma simt eu viata. Priveste se aprinde o lumina. Se aud voci. Cineva fuge, tipa, dispera. Dar in alta parte se nasc mii, o suta de mii de copii, si mame de viitori copii; viata nu are nevoie nici de mine nici de tine. Tu esti mort. Poate mor si eu. Dar nu conteaza. Pentru ca viata nu moare.